Manualul va aparea pe Amazon in aceasta toamna sau iarna. Am considerat ca introducerea poate fi publicata acum si ca poate ajuta foarte mult la intelegerea a ceea ce se intampla cu copilul cu autism din momentul declansarii afectiunii. :)
Introducere
Actuala lucrare se adreseaza in primul rand celor care au absolvit cursurile de formare 3C si mai apoi celorlalte persoane interesate de aceasta metoda de recuperare.
Recuperarea psihomotorie a persoanelor cu autism este unul din aspectele foarte importante din procesul global de recuperare. Haideti sa vedem si de ce este atat de important acest aspect.
Dupa ce ne nastem, primele inteligente pe care le dezvoltam sunt cea emotionala si cea senzitiva. Asadar, bratele mamei, sanul acesteia, bratele tatalui, caldura hainelor, etc, sunt primele achizitii pe care copilul le face. Imediat, dupa acestea, copilul dezvolta inteligenta motrica, apoi pe cea cognitiv- comportamentala. Pana in varsta de 3 ani si jumatate copilul achizitioneaza tot ceea ce noi numim automatisme psihomotorii. Dupa aceasta varsta el optimizeaza constant aceste automatisme, in diferite contexte de activitate motrica (locuri de joaca, ora de sport, sporturi de performanta).
Pana la varsta de 1an si 6 luni (momentul declansarii regresului major) cam in acest fel se prezinta copilul ca si dezvoltare.
Dupa declansarea autismului, inregistram (din relatarile parintilor) regrese rapide si majore pe toate ariile. Copilul pierde pe aria cognitiva, motrica si afectiva. Apar comportamente deviante sau, la cazurile mai severe, dispare tot. Apar grave tulburari de proprioceptie insotite de disparitia limbajului, a contactului vizual, etc. Asta este ce pierde copilul raportat la propriul corp.
Imediat ce este pus diagnosticul, copilul pierde (de cele mai multe ori) si parintii. Acestia sunt intr-o stare de disperare datorita situatiei noi si lipsei de informatie. Mai apoi, cand realizeaza situatia, tind sa devina parinti-terapeuti si ajung sa caute si sa ceara copilului perfectiunea in toate activitatile intreprinse de acestea. Abordand involuntar acest comportament, parintele priveaza copilul de principala „hrana” de care are nevoie: afectivitatea. De asemenea, in goana nebuna dupa solutii care sa le recupereze cat mai repede copilul, parintii se priveaza in mod reciproc de acelasi suport afectiv. Apar situatiile conflictuale, oboseala psihica, disperarea, etc. Toate acestea se traduc intr-o atmosfera familiala nepropice recuperarii copilului.
In concluzie, copilul este lipsit de latura afectiva, nu este ajutat sa-si dezvolte aceasta latura si este ajutat excesiv in tot ce inseamna indeplinirea sarcinilor motrice cotidiene (imbracat, incaltat, spatal, etc). Ajutorul excesiv acordat are ca si consecinta dezactivarea functiilor neuromotorii pentru membrele superioare si inferioare. Pe langa ravagiile facute de afectiune, la nivelul functiilor motorii, mai intervine si acest „ajutor”.
Fara inteligenta afectiva, lipsit de activitate motrica ordonata, cu regres pe partea capacitatii de a achizitiona informatii pe partea cognitiva si bazandu-se doar pe achizitiile vizuale (deloc structurate), copilul cu autism se prezinta asa cum il cunoastem cu totii.
Tendinta specialistilor si a parintilor de a ignora tulburarile de inteligenta emotionala si motrica este iarasi un factor care ingreuneaza aparitia rezultatelor in directia obtinerii autonomiei.
„Copilul trebuie sa vorbeasca.”
Intrebarea mea este: despre ce sa vorbeasca?
Sunt de acord ca persoana cu autism trebuie sa verbalizeze, dar el trebuie sa o faca intelegand care-i sunt starile si nevoile afective. Trebuie de asemenea sa poata indica ce parti ale corpului le misca pentru indeplinirea unor sarcini motrice cotidiene. Trebuie sa-si constientizeze propria schema corporala si potentialul de miscare al acesteia si apoi sa poata vorbi despre acestea. Nu-i asa? :)
Sunt de parere ca simultan cu abordarea recuperarii cognitiv comportamentale, copilul cu autism, trebuie sa abordeze o recuperare structurata si a deficientelor pe aria afectiva si mai ales pe cea motrica.
Iata de ce este atat de importanta aceasta metoda de recuperare psihomotorie si de ce are rezultate atat de bune. Fara un program structurat si probat cu rezultate, orice activitate motrica efectuata cu acesti copii se inscriu in randul activitatilor recreative si nicidecum recuperatorii.
Prof. Paul Cojocaru
