La rugamintea terapeutilor si a cursantilor 3C, o sa abordez dintr-un al punct de vedere doua comportamente dezvoltate de catre copiii cu autism, in salile de terapia 3C, si nu numai.
Prezenta postare se refera in mod special la copiii cu autism slab-functional si sever, dar voi face referire si la cei cu autism functional, inalt functional, si cei cu asperger.
De-a lungul anilor, am remarcat faptul ca avem specialisti in autism. Este foarte bine acest lucru, numai ca sunt de parere ca ar trebui sa fim putin mai exacti atunci cand ne prezentam competentele. Cred ca exista foarte putini specialisti in autism, daca in acest cuvant cuprindem toate categoriile de deficiente mentionate mai sus. Pentru cei care au solutii pentru autismul inalt-functional si asperger, este mai onest sa sa prezinte ca si specialisti in aceste zone. Pentru autismul slab-functional, si pentru cel sever, cred ca avem foarte putini specialisti care pot proba cu rezultate competentele lor, indiferent de natura terapiei aplicate.
Si acum, sa revenim la "frustrari" si "plictiseli".
Mai intai o sa incercam sa intelegem ce e aceea o frustrare, ce mecanisme de gandire implica si care e disconfortul exprimat de acestea, la persoana cu autism. Apoi vom decide daca este cazul de asa ceva la copiii cu autism slab-functional, si la cei cu autism sever.
In prima faza, trebuie sa ne raportam la cele doua categorii avand in vedere faptul ca tulburarea de proprioceptie (lipsa constientizarii propriului corp si a propriului potential psiho-fizic) este principala lor caracteristica. Ce inseamna asta? Inseamna ca persoana cu autism sever, sau slab-functional, nu se poate raporta contextului, nu-l poate raporta pe acesta siesi, si in consecinta nu poate dezvolta mecanisme de gandire rationale care sa o ajute sa structureze si sa redea o informatie asimilata. Deci in lipsa unor mecanisme de gandire structurate, nu putem suspecta persoana cu autism de capacitatea de a se frustra sau plictisi. De ce? Fiindca aceste doua comportamente presupun prezenta unor procese de gandire bine dezvoltate si structurate si o capacitate de gestionare voluntara a achizitiilor afecti-emotionale si a celor senzoriale. Ori, ati intalnit dvs persoane din cele doua categorii (severe si slbab-functionale) capabile de asa ceva?
Si atunci, ce putem intelege? Ce exprima comportamentul pretins frustrat sau plictisit?
Persoanele cu autism sever, sau slab functional, in mare parte, manifesta, in prima faza, lipsa constientizarii contextului in care se afla. Nu opun rezistenta, nu constientizeaza nimic din tot ce se intampla, nu sunt functionali in nici un context (sunt caracteristici generale ale celor doua categorii). Dupa inceperea procesului terapeutic (stimularea zonei neuro-motorie, si activarea zonei de auto-control, de pe scoarta cerebrala), la scurt timp (cca 2-3 luni, copilul incepe sa dezvolte un comportament identificat ca fiind "opozant"si "spastic".
Copilul pare ca se frustreaza foarte tare si tendinta celor mai multi specialisti si parinti este de a renunta la abordarea respectiva, pe motiv ca metoda aplicata nu le mai place copiilor si ca le produce disconfort. Nimic mai gresit, in opinia mea.
Sa ma explic:
Daca la inceputul terapiei am avut o persoana absenta 100% si manipulabila in acelasi procent, iar dupa stimularea neuro-motorie incepem sa avem un copil care DEZVOLTA un comportament usor opozant, ce-mi poate indica mie acest lucru?
Faptul ca INCEP SA AM UN COPIL PREZENT.
Nu poti fi opozant fara sa fii prezent. Scopul si obiectivul principal al terapiilor aplicate copiilor cu autism este de a-i ajuta sa devina PREZENTI si AUTONOMI. Nu-i asa? Atunci, "frustrarea", "plictisul" si "opozitionismul" copilului cu autism, nu fac decat sa-mi indice ca terapia este BINE APLICATA si ca da REZULTATE, exact in directia in care este conceputa, si anume: CONSTIENTIZARE, COORDONARE, CONCENTRARE.
In acest context, comportamentul frustrat al persoanei cu autism, poate fi interpretat, in lipsa a mecanismelor de exprimare, si a incapacitatii de structurare a informatiei asimilate, ca pe o incercare de comunicare. Copilul devine prezent si incearca sa ne comunice acest lucru. Continuarea aplicarii procesului terapeutic, in aceste conditii, pentru o perioada(3-9 luni) in care acest comportament va fi tot mai prezent, va va releva faptul ca copilul va deveni tot mai constient si prezent in sarcina terapeutica si ca va dezvolta din ce in ce mai multa autonomie, chiar daca in aceasta faza nu putem vorbi de indemanare sau un nivel crescut al auto-controlului. Dar, totul merge conform planului.
Desi am mai scris despre "plictis" voi reitera in cateva randuri.
"Plictisul" presupune intelegerea sarcinii impuse, repetarea ei de un numar de ori, suficient de mare, incat sa apara oboseala psihica sau fizica, sau ambele. De asemenea, presupune capacitatea de a accesa bagajul rational, in asa fel incat sa poti sa-l faci pe cel care e langa tine sa inteleaga ca te-ai "plictisit". Mai mult trebuie sa fii capabil sa exprimi constient si voluntar "frustrarea" si "plictisul" ce te-au cuprins.
Cunoasteti o persoana cu autism, exceptie facand cei cu asperger si cei cu autism inalt-functional, capabila de asa ceva?
Nu mai degraba putem vedea in dezvoltarea acestor comportamente necesitatea dezvoltarii capacitatii de a ramane in sarcina? In lipsa unor mecanisme de gandire care sa-i ajute sa inteleaga sarcinile mai complexe, si totodata prezenta unei capacitati reduse de efort psihic si intelectual, putem identifica cele doua stari, in cel ai fericit caz, ca pe o incercare ce exprimare a unor nevoi.
In concluzie, putem observa ca persoana cu autism "comunica" in mai multe moduri, de cele mai multe ori neconventionala. Trebuie doar ca noi, cei care incercam sa-i ajutam, sa ne punem in pielea unei persoane structurate preponderent vizual si foarte putin, sau deloc rational.
Atunci "vom vedea" putin mai clar, si vom intelegemai mult din ceea ce "ne spun" ei.
🙂
