Despre Terapia 3C - Obiective

         In T3C nu se urmareste obtinerea de performanta in exercitiul fizic efectuat, ci mentinerea persoanei cu autism cat mai mult timp posibil in contextul exercitiului.  Diminuarea stereotipiilor vine astfel ca rezultat al dobandirii unui grad satisfacator de constientizare a potentialului psiho-fizic si intelectual, constientizare care-i permite desfasurarea unor activitati motrice coordonate si autonome si care solicita concentrarea pe perioade de timp mai scurte sau mai lungi, functie de obiectivul propus.




         Materialele folosite nu trebuie neaparat sa fie cele folosite de noi. Popicele pot fi inlocuite de sticlute de 500 ml, bastoanele, de cozi de matura, iar cerculetele pot fi confectionate din orice material (sarma, etc.). 

3C Therapy - Emisiunea "Asta-i viata" - 14.05.2014

3C Therapy - Emisiunea "Asta-i viata" - 14.05.2014

Articol in ziarul Adevarul

http://adevarul.ro/locale/constanta/terapie-revolutionara-copiii-autism-brevetata-osim-1_536fdea50d133766a89072e5/index.html

Festival ANCA Awards- Canada oct. 2012

Interviu la Radio Constanta - Terapia 3C si voluntariat

Articol in ziarul Observator de Constanta

Un antrenor de arte marţiale lucrează gratuit pentru recuperarea copiilor cu autism

Monday, 19 November 2012 | | 1 Comentariu » 112 vizualizari 

 

Prin sala de antrenament a lui Paul Cojocaru au trecut în cinci ani mai bine de o sută de copii
Părinţii spun că micuţii au făcut progrese vizibile
O sută de copii cu autism din judeţul Constanţa au făcut progrese după ce au urmat terapia numită C3. Pentru familiile acestor copii, viaţa a luat o altă direcţie după ce au aflat că minorii suferă de autism, o bolă despre care până la mijlocul secolului trecut nu se ştia nimic. În anul 1943, Leo Konner a descoperit, într-un grup de copii cu tulburari psihice, câţiva care aveau anumite capacităţi. Autistul trăieşte într-o lume a lui, fiind captivul minţii sale, dar sunt şi cazuri în care pot fi genii.
Un instructor de Qwan Ki Do (arte marţiale vietnameze), Paul Cojocaru, din Constanţa, a auzit de aceşti copii şi a încercat să-i ajute, iar când a realizat că sedinţele oferite micuţilor dau rezultate, nu s-a mai oprit. Cu ajutorul părinţilor, Cojocaru face educaţie fizică elementară cu micuţii suferinzi de autism. Pentru rezultatele obţinute în ultimii cinci ani cu aceşti copii, instructorul fost premiat în acest an şi la Festivalul autistic Mondial din Canada.
Totul a început în urmă cu 5 ani
Paul Cojocaru povesteşte că, în urmă cu cinci ani, a auzit de povestea părinţilor care au copii autişti. Astfel, s-a decis să lucreze timp de câteva săptămâni cu trei copii, iar când era pe punctul de a renunţa, pe motiv că nu avea rezultate, primul copil din grupul de trei a început să aibă progrese.
„Le ofeream gratuit de două ori pe săptămână lecţii de arte marţiale şi am remarcat că în timp toţi copiii au progrese mai mici sau mai mari, m-am hotărât să nu mă opresc aici. Astfel, acum, terapia pe care o practic pentru recuperarea psihomotorie a copiilor am denumit-o Terapia C3”, ne-a spus Paul Cojocaru. Antrenorul oferă de cinci ani terapie gratuită micuţilor autişti. În ultimii ani au trecut prin sala sa o sută de copii, iar în prezent lucrează cu o grupă de 15 copii cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani. Locul lor de antrenament este o sală pusă la dispoziţie de conduderea Şcolii nr. 28 din Constanţa. „Micuţii trebuie să devină conştienţi de propriul trup, trebuie să conştientizeze care este partea stângă, partea dreaptă, să aibă contact vizual etc. Mulţi dintre ei se recuperează destul de repede, depinde foarte mult şi de gradul de autism pe care îl are fiecare ”, a mai spus Paul Cojocaru.
Satisfacţia lucrului bine făcut
Antrenorul spune că una dintre marile satisfacţii ale activităţii sale a fost atunci când unul dintre gemenii familiei Albu, din Cumpăna, care acum are 10 ani, s-a recuperat într-un an şi jumătate, iar acum a ieşit din sistemul de terapie şi îşi dă examenul pentru gradul III în arte marţiale.
Una dintre mămicile al cărui copil suferă de autism, Doina Isai, ne-a spus că băiatul său, de 11 ani a făcut progrese vizibile după şedinţele de Terapie C3. „Avea o mobilitate scăzută a mâinilor şi picioarelor şi acum este mult mai bine. El este un copil care are tendinţe de autism, diagnosticul fiind note din autism. Învaţă foarte repede iar instructorul de arte marţiale mi-a recomandat să-l dau la un sport”, a spus Doina Isai. O altă problemă de rezolvat pentru băiat este dezvoltarea limbajului, care trebuie făcută cu un terapeut. Băiatul a început de curând să vorbescă în propoziţii şi, faţă de ceilalţi autişti, a făcut progrese vizibile: se splală, se îmbracă, mănâncă singur etc. Este unul dintre exemplele fericite ale Terapiei C3 , dar şi unul dintre motivele pentru care Paul Cojocaru îşi va continua activitatea cu copiii autişti.
Marieta IORGA

Articol in ziarul Libertatea

Un sensei luptă cu autismul! Paul Cojocaru a dezvoltat o terapie recunoscută deja la nivel mondial

 

POSTAT: 22 Aprilie 2013, Ora 23:45

Paul Cojocaru, instructor de arte marţiale şi profesor de sport, este cel care a dezvoltat Terapia 3C, specială pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. Tehnica, recunoscută deja pe plan internaţional, este străină încă pacienţilor din România.

• 
  Exercițiile pe care Paul Cojocaru (foto mic) le face cu copiii autiști sunt inspirate din principiile artelor marțiale

Terapia 3C - conştientizare, coordonare, concentrare - a fost special creată pentru recuperarea psihomotorie a copiilor cu TSA (Tulburări din Spectrul Autist), Sindrom Asperger, ADHD, Sindrom Down, PDD NOS şi presupune exerciţii fizice simple. Toate mişcările pun accent pe concentrarea atenţiei şi conştientizarea contextului şi sunt dublate de comenzi verbale scurte. În acest fel, se urmăreşte ca pacientul să înveţe să meargă corect, să alerge, să manipuleze obiecte, să meargă în echilibru pe o bârnă sau să schimbe voluntar direcţia mersului.

Îi tratează de cinci ani

“Terapia pe care am pus-o la punct a pornit din experienţa pe care o am în artele marţiale. Sunt de peste 23 de ani practicant şi de 17 ani, instructor”, a declarat Paul Cojocaru. Bărbatul s-a concentrat pe aceste afecţiuni încă de acum cinci ani, în urma unei campanii pentru conştientizarea autismului.
“Am început să lucrez cu trei copii cu autism şi în timp, când la un moment dat eram gata să renunţ, au început să apară şi rezultatele. Exerciţiile sunt din gimnastica de bază şi din principiile artelor marţiale. Ideea de bază este de a oferi o autonomie psihomotorie persoanelor cu autism. Marea lor problemă este că nu sunt conştienţi de propriul corp, de aceea nici o altă recuperare nu poate fi posibilă, pentru că ei nu au la ce raporta ceea ce învaţă”, a explicat instructorul.

A fost premiat în Canada

Anul trecut, Cojocaru a fost premiat în Canada pentru activitatea sa, recunoscută deja şi în alte ţări, deşi în România este abia la început. Cu toate acestea, instructorul atrage atenţia de fiecare dată că Terapia 3C nu este un tratament şi nici nu poate înlocui terapia de tip ABA sau logopedia.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/sensei-lupta-autism-paul-cojocaru-dezvoltat-terapie-recunoscuta-nivel-mondial-444440.html#ixzz2uJIJ7qjK

Mişcare, din suflet, pentru copii cu autism

 

Acesta este primul articol aparut in presa. Lucram deja, de un an si jumatate cu copii cu autism. Stiind ce fac, Paula m-a intrebat daca poate face un articol pentru ziar. I-am spus ca nu vad rostul unei astfel de...actiuni. Nu doream publicitate si nu vedeam rostul unei aparitii in presa. Am hotarat sa facem un articol in care sa solicitam o sala si voluntari. :) M-a intrebat cum se numesc copiii si parintii. N-am stiut. Niciodata nu-i intrebasem numele complet si a durat cam o saptamana si jumatate pana sa reusesc sa aflu.

 Mai departe, puteti citi, sau reciti, ce a iesit. :)

 

Mişcare, din suflet, pentru copii cu autism

Autor: Paula Anastasia Tudor 21 Oct 2009

Autorităţile responsabile le întorc spatele. Supervizorii şi cei care fac terapie cu ei le cer părinţilor o groază de bani. La Constanţa, un instructor de karate şi doi voluntari lucrează benevol cu copiii autişti. Cei mici învaţă să se mişte şi să conştientizeze.

Îl ţin de mână pe Andrei Albu cu care am început alergarea în jurul sălii de sport. Are 8 ani. După patru ture, abia mai ţin pasul cu el. Este sprinten şi plin de energie, ca iepuraşul din reclamă. Ne oprim în cele din urmă din alergat, dar continuăm încălzirea. Din spatele lui îi orientez căpşorul: stânga, dreapta, rotire, apoi şoldurile. Îl las singur, iar copilul continuă exerciţiul. Lângă noi este fratele lui geamăn, Mihai. Cu el lucrează Daniela, mama Mihaelei. Iar Mihaela a intrat pe mâna Danei - voluntar aici de câteva luni.

Edi, cel mai nou-venit, este coordonat ferm de instructor. Cu cei nou-veniţi e mai greu, sunt stingheri, nu cunosc sala şi nici oamenii , iar copiii autişti acceptă mai greu schimbarea mediului. Din când în când, Edi se mai smulge din mână, dar instructorul îl prinde şi-l readuce-n rând. Copiii care vin aici de un an de zile ştiu deja mişcările, dar tot mai au nevoie de ajutor. Astăzi lipseşte Paul, Ştefan şi celălalt Andrei.

CURSA PE PODEŢE
Au fost şi mai mulţi "cursanţi", dar au venit o dată, iar părinţii au renunţat. E linişte, se aude doar număratul în vietnameză: "mot, hai, ba, bon, nam, sao...", şi comenzile instructorului. Din când în când mai izbucneşte un ţipăt scurt sau scâncetul nemulţumit al începătorului. Andrei cântă încetişor, dar ascultă fiecare cuvânt pe care i-l spun şi se conformează imediat. Băncile din sala de sport au fost răsturnate şi aşezate una lângă alta, pe post de podeţe - late cât o bârnă - peste care copiii trebuie să treacă. Cei cu vechime le trec imediat.

La început, Andrei îmi caută ambele mâini, să-l sprijin, dar, după două ture, o mână îi e suficientă. Doar Edi cel mic se codeşte, dar apoi îşi învinge teama şi reuşeşte să le treacă, punând cu atenţie un picior înaintea celuilalt. Spre sfârşitul orei jucăm "găseşte nasul!". Îi amuză. "Andrei, urechile!". Băiatul îşi duce repede mâinile la urechi şi-apoi mă priveşte scurt. "Acum bărbia!" Umărul stâng, burtica, fruntea, ochiul drept, copilul le arată pe rând, neîntrerupându-se din cântat şi aruncând, din când în când, câte un zâmbet scurt. Doar la sfârşit se opreşte, cât să-mi spună: "Paa!" La fel şi Mihaela, şi Mihai...

DISCIPLINĂ ŞI ATENŢIE
Gemenii Andrei şi Mihai au 8 ani şi sunt diagnosticaţi cu tulburare din spectrul autist şi ADHD de la 4 ani şi jumătate. Edi, Ştefan, Andrei şi Mihaela sunt încadraţi cu simptome tot din sfera tulburărilor pervazive. Dintre ei, doar Mihaela a mai făcut mişcare la un club sportiv, iar aici nu vine decât de câteva zile. Paul B. este cumva la limita spre autism, după cum mi-au spus părinţii lui. E hiperactiv şi are o tulburare de dezvoltare a vorbirii.

"Dar, de jumătate de an, de când a început să vină la domnul instructor, e mult mai disciplinat şi ordonat, ascultă comenzile din prima", a observat mama lui, Mariana B. "După trivaccinul care se face la 1 an şi jumătate, am sesizat că se întâmplă ceva cu el. Şi a rămas la stadiul de «mama, papa, tata» până la 4 ani, când am mers cu el la logoped. Acolo mi s-a spus acru: «doamnă, noi corectăm vorbirea!». Cu alte cuvinte, lui n-aveau ce să-i «corecteze».

Apoi, la 5 ani, am început ABA. E foarte greu, mai ales când chiar medicii îţi spun «faceţi altul!»... Tocmai de aceea e minunat ce face domnul Paul! La început a fost un singur psihoterapeut care ne-a ajutat, Dana Vilău, în rest, nu-şi bat capul, nu ştiu... Neuropsihiatrii consideră că rezolvă problema dacă-i sedează. Cred că, dacă-l aveam de la început pe domnul Paul, mergea cu toate mult mai uşor -
şi psihoterapia şi logopedia.

Când am venit cu el la sală, doar alerga pe-acolo şi nu asculta nici o comandă. Toţi făceau aşa. Acum cei vechi reuşesc să facă exerciţiile cunoscute şi singuri, atât cât pot", povesteşte Mariana B. "Vreau să merg la domnul Paul la karate, cu mami, cu troleul", se roagă copilul, auzind-o. "Să-i dea Dumnezeu sănătate! Am zis că-l pun în toate acatistele mele! Că ce face el pentru copiii ăştia şi pentru noi, n-a făcut nimeni!"

"ACUM VOR SĂ JOACE BASCHET"
Şi Roxana Albu, mama gemenilor Andrei şi Mihai, apreciază munca lui Paul Cojocaru, instructorul de arte marţiale, care, spune ea, "a făcut, dezinteresat şi din tot sufletul, minuni cu copiii. Ei vin la sală de un an de zile, iar rezultatele sunt de excepţie. Înainte preferau să stea în spaţii închise, securizante pentru ei, nu agreau jocul cu ceilalţi copii, nu interacţionau. Acum, preferă să se plimbe cu bicicleta şi să joace baschet sau fotbal. Anul ăsta au intrat în clasa I şi au fost singurii din clasă care au făcut corect exerciţiile la care i-a pus profesorul de educaţie fizică!

Au câştigat un plus de atenţie, au contact vizual, răspund aproape instantaneu la comenzi - iar toate astea, deşi altora le par banale, pentru noi presupun o muncă intensă şi de durată. Neuropsihiatrul băieţilor s-a declarat foarte încântat de această activitate. A spus că este cea mai sigură şi eficientă metodă de detoxifiere şi de oxigenare a creierului. Pe mine, terapia copiilor mă costă, lunar, 25 de milioane.




Aici nu plătesc nimic, e o mană cerească. Toată activitatea cu ei se face pe bază de voluntariat şi am găsit înţelegere la conducerea liceului economic, care ne-a lăsat să folosim gratuit această sală".

PENTRU CEI DAŢI LA O PARTE
"E o muncă extraordinară, Ştefan a făcut progrese foarte mari", susţine şi Gabi, mama lui. "Este mult mai atent şi abia aşteaptă să vină la sală". Ştefan a fost diagnosticat cu tulburări din spectrul autist şi hiperkinezie. "Nu ştiu cum poate face asta domnul Paul. Toată vara a lucrat cu ei, câte trei ore pe săptămână, acum la fel. Şi are şi el familie, la fel şi doamna Dana (Daniela Stancu, voluntar - n.r.) îşi lasă copilul acasă şi vine să lucreze cu ai noştri! Nu am mai întâlnit aşa ceva, de obicei toţi ne dau la o parte."

Raluca Pleşa, mama lui Andrei (are 8 ani şi jumătate şi tulburări din sfera autismului, combinate cu o deficienţă psiho-motorie), îşi aminteşte cum a început totul. "Dumnealui (Paul Cojocaru - n.r.) venea la grădiniţa unde era Andrei şi făcea karate cu ceilalţi copii. Într-o zi, a zis că vrea să facă o probă cu toţi copiii. L-am tras atunci deoparte pe Andrei, că el era haotic şi mi-am zis să nu-i deranjeze pe ceilalţi, dar domnul Paul a zis atunci: «Nu, nu. Lăsaţi-l!».

Dar copilul nu făcea nimic, şi atunci instructorul m-a rugat să-l promptez. O dată pe săptămână, Andrei făcea karate cu colegii lui de grădiniţă. M-a şocat atunci că l-a acceptat şi am apreciat fantastic gestul lui. După câteva săptămâni, mi-a spus că a văzut atâţia copii cu probleme care sunt daţi la o parte şi că i-a venit ideea să facă o grupă numai cu ei. Şi, pentru că ştia cât ne costă totul, el a vrut să facă asta fără bani. Găsise o sală şi am mers cu Andrei acolo. Vreo trei săptămâni, a fost doar el, dar am spus şi altor mame, şi au început să mai vină şi alţi copii.

Ce am învăţat în toţi aceşti ani e că toate lipsurile lor pot fi recuperate, dar pentru asta trebuie foarte multă muncă. Nu e ceva care vine de la sine. Pe Andrei, între 1 an şi 7 ani efectiv l-am învăţat să meargă. Iar când a fost prima oară la sală cu domnul Paul, aparent mergea, dar se dezechilibra, nu ştia cum să se mişte, promptul era total. Acum nu mai e nevoie de prompt pentru toate, aleargă şi sare, ceea ce pentru noi e un mare progres."

DORINŢA CEA MAI MARE - O SALĂ PERMANENTĂ ŞI VOLUNTARI
Paul Cojocaru este un instructor de arte marţiale (Qwan ki do), căruia i-a venit o idee şi a avut încăpăţânarea să o pună în practică, dar, mai mult decât atât, să se şi ţină de ea. "Ideea ştii cum mi-a venit", povesteşte el, "eu îi întâlnisem prin grădiniţe, izolaţi şi nebăgaţi în seamă, aţi scris şi voi, în Jurnalul Naţional, şi m-am enervat că toţi le închid uşile sau îi taxează exorbitant. În octombrie anul trecut am făcut rost de o sală şi m-am hotărât să le ofer o oră de sport, de trei ori pe săptămână. E fantastic că avem şi rezultate!

Exerciţiile sunt axate pe dezvoltarea motricităţii şi a concentrării. Sunt exerciţii care presupun efort fizic şi exerciţii pentru concentrare, ideea e să-i punem să conştientizeze tot ceea ce fac. Sportul este categoric un remediu în astfel de cazuri! Dar avem o problemă cu sala". Până acum au schimbat trei săli. La Grădiniţa Năsturel au stat cel mai mult, şase luni, apoi instructorul a fost nevoit să caute alta. Acum sunt primiţi câte trei ore pe săptămână în sala de sport a Colegiului Carol din Constanţa.

"Dorinţa mea cea mai mare este să găsim o sală permanentă, în care să lucrez cu ei, câte o oră, zilnic. Şi trei ore pe săptămână ar fi bine, dar să ştiu că mă bazez pe sală. La fel, ne-ar ajuta foarte mult câţiva voluntari, care să facă exerciţiile cu copiii. Vin părinţii, desigur, dar altfel se impune un străin." Până acum s-au implicat doi voluntari, Dana Stancu şi Adrian Biscoveanu.

Au fost nevoiţi să schimbe sălile pentru că la un moment dat li s-a spus, în fiecare, că derajează orele. "Era adevărat", explică Paul Cojocaru, "la început copiii sunt destul de gălăgioşi, aleargă prin sală, ţipă. În primele zile nu prea vor, se opun, asta până se obişnuiesc şi începe să le placă. După câteva ore, tuturor le place. Paul, de exemplu, ţipa ca din gură de şarpe, nu făcea nimic, era agitat. Ştefan nu putea sta locului, nu te asculta, nu făcea nimic, dar după trei săptămâni făcea tot ce-i arătam, singur. Nu-mi venea să cred! Gemenii, la fel. Andrei nici nu ştia că are mâini. Nu şi le putea mişca în mod voluntar, nu reuşea să închidă pumnul. Acum face uşor, uşor toate exerciţiile de încălzire a muşchilor şi tendoanelor... E fantastic, din punctul meu de vedere!".

sursa : http://jurnalul.ro/stire-special/miscare-din-suflet-pentru-copii-cu-autism-524628.html