La fiecare workshop pe care-l tin, aduc in vedere atat
parintilor cat si terapeutilor faptul ca nu toate actiunile pe care copilul cu TSA le
intreprinde intra sub incidenta afectiunii pe care o are.
In consecinta, e
oarecum lipsit de sens sau poate chiar nociv sa-i transformam viata intr-o
terapie care se desfasoara ca un perpetuum mobile. Astfel, bucurii pe care
orice copil de varsta lui le are, el trebuie sa le perceapa ca pe o terapie.
Hipismul, inotul, cantatul la un instrument, adoptarea unui animal de companie
nu pot fi luate ca atare de catre copilul cu autism si familia acestuia,
fiindca ele TREBUIE sa devina terapii. Chiar si Terapia 3C, metoda prin care se
aplica exercitii fizice adaptate am fost nevoit s-o intitulez ca fiind terapie, fiindca tot ce se desfasoara in sfera activitatilor persoanei cu TSA, nu pot fi altceva decat TERAPII. De asemenea, am observat peste tot in tara un fapt nu tocmai la locul lui.
Si
anume, copilul cu autism NU ARE VOIE SA GRESEASCA.
Daca la varstele copilariei
noastre, am avut voie sa ne impiedicam, sa cadem, sa spargem o vaza, sau cine
stie ce alte nazdravanii am facut fiecare dintre noi, copilul cu autism NU ARE
VOIE. Nu, fiindca el daca nu ar fi avut aceasta afectiune ar fi fost copilul
perfect, fara zgarieturi, fara nazdravanii de tot felul. Acceptarea de catre
parinti a unei astfel de abordari a propriului copil, nu are ca si consecinta decat iesirea din
rolul de parinte, cel care construieste, dezvolta si echilibreaza dpddv emotional colpilul, si transformarea intr-un rol de terapeut exigent. Astfel pe langa multitudinea
de terapii pe care copilul cu TSA e obligat sa le accepte in acest fel, se mai
alege cu un terapeut omniprezent si cu un parinte...lipsa. Daca doriti sa
experimentati fiecare dintre dvs cam cum poate fi viata ca o terapie, va propun
un exercitiu de imaginatie. Imaginati-va ca, de azi, bautul cafelei de
dimineata sunteti nevoiti sa o vedeti ca pe o terapie cu cafea, privitul
tv-ului ca pe o terapie vizuala, mersul la piscina ca pe o terapie prin inot,
etc... Si mai mult decat atat, pregatiti-va sa argumentati unei persoane de
langa dvs fiecare gest pe care-l faceti. De exemplu, de ce intr-un moment anume
ati privit in gol, de ce in alt moment v-ati trecut mana prin par, etc... Sunt
convins ca intelegeti punctul meu de vedere si ca de acum o sa constientizati si
mai mult ceea ce spun de cativa ani:
Autismul nu are copii, ci copiii au autism.
