marți, 28 mai 2019

Despre Terapia 3C - Interviu in Elita Romaniei



Paul Cojocaru a absolvit facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius”, Constanţa. Este antrenor de arte marţiale, stilul Qwan Ki Do. Practică această artă marţială de aproape 30 ani, având centura neagră 3 dang. Paul este căsătorit şi are doi băieţi. În autism a ajuns în urmă cu 13 ani, dintr-o pură întâmplare şi din dorinţa de a ajuta. Paul lucrează cu copiii cu TSA, fiind în prezent directorul Festivalului Mondial de Autism şi organizând workshopuri în întreaga lume, prin intermediul cărora prezintă avantajele terapiei 3C.
Despre Paul Constantin Cojocaru am aflat de la Bogdan Breană, deloc întâmplător. De mult timp, îmi doream să îi iau lui Bogdan un interviu legat de proiectul de care se ocupă, şi anume Terapia 3C Focşani.
Mi-a vorbit în schimb despre mentorul său, Paul Cojocaru, descriindu-l ca fiind un om de mare valoare umană, părintele Terapiei 3C în România.

Paul Cojocaru Terapia 3C

Cunoscându-l pe Bogdan, am fost foarte curioasă să aflu cât mai multe detalii despre Paul Cojocaru şi proiectul 3C. Aşteptările mele însă au fost depăşite. Nu aş fi crezut că există oameni care pot transforma o întâmplare într-un proiect de o asemenea anvergură.

„Înţelepciunea vieţii e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte.” – N. Iorga

Cum a luat naştere proiectul 3C România, cum s-a apropiat un antrenor de arte marțiale de copiii şi familiile care întâmpină problema autismului sunt doar câteva din aspectele pe care le vom afla în cele ce vor urma.
Acum 13 ani, predam artele marţiale, ca şi disciplină opţională, într-o grădiniţă privată. Acolo, am întâlnit trei copii cu autism pe care niciun alt profesor de opţionale nu-i primea la oră. Mi s-a părut nedrept şi am decis că vor face arte marţiale. Evident că la prima oră n-am reuşit nimic, dar mi-a venit ideea de a-i primi împreună cu părinţii. Am cerut părinţilor să-i ajute să execute mişcările pe care toată clasa le făcea şi aşa a început totul. Între timp lucrurile au evoluat. Ceea ce a fost o simplă oră de sport, la început, a devenit o terapie recunoscută şi premiată pe plan internaţional.

Deficienţele psihomotorii ale persoanelor cu autism se traduc prin incapacitatea de a dispune conştient şi voluntar de propriul potenţial de mişcare. Această incapacitate are drept consecinţă lipsa unor structuri de gândire emoţionale, motrice şi raţionale. Adică, datorită tulburării de propriocepţie şi a celei senzoriale, persoana cu autism nu se poate raporta unui context şi nu-l poate raporta pe acesta la sine.
Terapia 3C are o abordare nouă pentru recuperarea acestor deficienţe, prin aceea că stimulează coordonările construind gândirea motrică şi inteligenţa motrică, pe un suport vizual codat. Rezultatul final al terapiei este dobândirea unui comportament psihomotor autonom şi adaptativ.


Cu alte cuvinte, cu ajutorul acestei terapii, copilul va învăţa să meargă corect, să alerge, să manevreze obiecte, să meargă în echilibru pe o bârnă, să schimbe voluntar direcţia mersului, utilitatea mişcărilor şi valoarea lor practică.
Totodată va deprinde încrederea în sine, dorinţa de a experimenta lucruri, activităţi noi având în final bucuria şi satisfacţia de a reuşi.
Va putea utiliza şi proiecta aceste abilităţi dobândite în viaţa de zi cu zi, devenind astfel psihomotric independent, transformându-se într-un copil parţial asistat sau neasistat. O realizare deosebită pentru un copil cu TSA.

Paul Cojocaru Terapia 3C

Terapia 3C este este brevetată la OSIM. Momentan este implementată în România și Ucraina, fiind premiată de trei ori la Festivalul Internațional de Autism. Anul acesta va fi introdusă în alte 5 state.

Ce este Autismul şi ANCA WORLD Autism Festival

Autismul este poate una dintre cele mai controversate „probleme” ale secolului, societăţii şi medicinii. Deşi iniţial considerat o boală, autismul este de fapt o tulburare de comportament. Din acest motiv, diagnosticul nu are cum să fie aflat în urma unor investigaţii clinice.
Singurul mod prin care un medic psihiatru în pediatrie pune diagnosticul de autism este prin analizarea comportamentului copilului. De aceea, implicarea părintelui este esenţială, pentru că el trebuie să observe primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea celui mic.

Paul Constantin Cojocaru părintele Terapiei 3C
Autismul implică toate palierele de dezvoltare – cognitiv, comportamental, motricitate grosieră, motricitate fină. Practic sunt afectate toate laturile care privesc dezvoltarea normală a unui copil.
ANCA WORLD Autism Festival este un festival mondial conceput pentru persoanele cu această boală. Este pus în scenă chiar de persoane cu autism, fondatorii provenind din Vancouver, Canada.
Acum 7 ani o prietenă a aplicat la acest festival, pentru mine. După ce au văzut ceea ce făceam la acea vreme cu copiii cu autism, m-au premiat cu premiul „Community Mentor”. În cadrul acestui festival sunt premiate persoane cu autism şi specialişti din sfera autismului, de pe tot mapamondul. De asemenea, tot în cadrul acestui festival au loc workshopuri ţinute de persoane cu autism şi specialişti care pot proba cu rezultate, soluţiile pe care le au.
Paul Constantin Cojocaru şi echipa sa au investit timp, suflet şi toată experienţa lor, acumulată de-a lungul vremii ca profesionişti în acest proiect şi în copii. Am aflat că tot ceea ce face Paul, nu face pentru bani.
A adunat în jurul său oameni structuraţi după pasiunea şi altruismul său. Paul Cojocaru spune că dacă se va câştiga financiar din ceea ce face, este bine, dar dacă nu, acest fapt nu îl va opri. Pentru el, cel mai important este să însumeze cât mai multe experienţe pozitive, să aibă cât mai mulţi copii reabilitaţi, care devin independenţi motric.
Chiar dacă e o muncă de-a dreptul colosală, Paul Constantin Cojocaru o îmbrăţişează cu toată dedicarea şi implicarea.

Paul Constantin Cojocaru crede că este important să găseşti plăcere într-un lucru pe care-l poţi face şi pe care să îl dezvolţi ajutându-i pe cei din jur

Într-o societate în care fiecare am devenit cumva egoişti, preferând să stăm captivi în propria lume şi confort, sunt oameni care nu îşi vizualizează viaţa decât existând pentru cei din jurul lor. Un astfel de om este şi Paul Cojocaru, care chiar şi în clipele sale de relaxare a făcut din Terapia 3C un mod de a fi.
Sigur că se bucură, ca orice om, de momentele petrecute cu familia și prietenii. Însă noțiunea de timp liber a cam dispărut demult din viața lui. Este până la urmă un practicant de arte marțiale, pentru care disciplina rămâne principala virtute, chiar și în momentele în care stă ceva mai departe de profesia lui.

Paul Cojocaru
Să vezi un copil care nu ştia sub nici o formă că are un corp, că vine într-o zi şi-ţi spune pe nume, apoi ajunge să practice, atât cât poate, un sport, sunt momente care îţi dau energie cât pentru 10 vieţi. La fel, bucuria unui părinte care are din nou un copil funcţional, e o sursă de energie. Cred cu tărie că energia pozitivă vine doar din faptele bune pe care le facem. Aceasta este o sursă de energie care nu are sfârşit. Ceea ce se întâmplă acasă este oaza mea şi rămâne doar pentru mine.
Mentorii săi sunt maeştrii şi cărţile pe care le citeşte. Maestrul fondator al stilului, Pham Xuan Tong şi directorul tehnic al FRQKD, domnul Covaci Ovidiu, sunt modelele sale de viaţă şi mentorii săi în acelaşi timp. Ambii au o influenţă deosebită şi pozitivă în lumea artelor marţiale şi, cu toate acestea, sunt oameni de o modestie la care Paul ne spune că el încă nu reuşeşte să ajungă.

Paul Cojocaru: „Închideţi urechile şi pentru laude şi pentru critici. Primele te pot face să crezi că ai ajuns la capăt de drum, iar celelalte te pot face să renunţi la el”

Cea mai importantă lecţie de viaţă pentru Paul se traduce printr-o maximă asiatică: „Ajută înainte să ţi se ceară ajutorul şi pleacă înainte să ţi se mulţumescă.”
Au fost şi momente dificile, ca în orice parcurs, dar au trecut. Ele m-au maturizat şi m-au forţat să mă perfecţionez. Cred că este foarte important să-ţi găseşti menirea. Să găseşti plăcere într-un lucru pe care-l poţi face şi să dezvolţi acel lucru în aşa fel încât să poţi ajuta şi pe cei din jurul tău. Eşecul ţine, de cele mai multe ori, de incapacitatea, sau refuzul, de a ieşi din starea de confort. Nu cred că există măcar un om care să fi ajuns la un nivel mediu spre înalt fără să facă sacrificii. Şi asta pe termen mediu şi lung.
Pentru mine, România este o stare de a fi, iar a fi Român este ceva care face parte din mine şi din codul meu genetic. Mi-am dorit să ştiu dacă pentru Paul Cojocaru, a fi Român reprezintă o bucurie şi o provocare în acelaşi timp.
În Constanţa am avut şansa de a întâlni copiii cu autism şi de a perfecţiona Terapia 3C. Sunt o fire extrem de încăpăţânată şi nu renunţ decât când efectiv nu mai e nici o ieşire. Din fericire folosesc această încăpăţânare într-un mod pozitiv. Şi tot din fericire, pentru copiii cu autism, am întrezărit foarte multe „ieşiri”. Am arătat lumii întregi că aceşti copii au o şansă. Depinde de noi cum îi ajutăm să o fructifice.  Aş fi putut oriunde în lume, nu doar în Constanţa. Am oferte de a forma terapeuţi în toată lumea. În scurt timp le voi realiza. Este important că sunt român şi că am un „Acasă”.

Cuvânt de încheiere

Am luat destul de multe interviuri în cei peste 12 ani de jurnalism, dar Paul Constantin Cojocaru este cu siguranță unul dintre favoriții mei. A avut capacitatea emoţională şi umană de a transforma o întâmplare într-o terapie revoluţionară, menită să redea şanse, independenţă şi normalitate unor copii pe care mulţi îi uită sau îi pun într-un con de umbră.
Mi-aş dori ca lumea să dea mai mulţi Paul Cojocaru, deoarece aşa aş avea senzaţia şi bucuria de a trăi într-o lume cu şanse reale. Într-o lume mai bună şi a faptelor bune, unde copiii şi oamenii marginalizaţi, dar nu numai, ar avea perspective şi înţelegere din partea societăţii.
Citind şi documentându-mă despre Paul, luându-i acest interviu, am avut cumva senzaţia că trăiesc într-o lume paralelă, o lume în care există persoane care ştiu să ducă bătălii tăcute, care pot schimba o întreagă lume.
În acest caz, Paul Cojocaru a schimbat lumea tăcută de dincolo de autism, a intrat în profunzimea acestei dureroase probleme şi a găsit soluţii. A redat unor copii, părinţilor, medicinii, dar şi societăţii, speranţa că Autismul poate fi învins prin implicare, iubire, dăruire şi atiudine!
Pentru mai multe detalii sau informaţii despre ceea ce înseamnă Terapia 3C, despre progresele sau noutăţile legate de acest proiect, puteţi accesa paginile:

Terapia 3C Sport Autism Consulting
DISTRIBUIE













https://elitaromaniei.ro/paul-cojocaru-promotorul-terapiei-3c-dedicata-persoanelor-cu-autism/?amp&fbclid=IwAR3-4dOnFUUwDzbE53t-HrACCb_gQudsGVJFLt5J5m8q6h-2ZEpOm8ApCHY

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Curs de formare - Terapia 3C - Sesiunea Martie - Iunie 2025

Perioada de inscrieri:  10 Octombrie 2024 - 23 Februarie 2025 Cursul va debuta în:   1 Martie 2025 Durata: 3 luni  Cui se adreseaza: Absolve...