Viata ca o terapie

      

  La fiecare workshop pe care-l tin, aduc in vedere atat parintilor cat si terapeutilor faptul ca nu toate actiunile pe care copilul cu TSA le intreprinde intra sub incidenta afectiunii pe care o are.   

       In consecinta, e oarecum lipsit de sens sau poate chiar nociv sa-i transformam viata intr-o terapie care se desfasoara ca un perpetuum mobile. Astfel, bucurii pe care orice copil de varsta lui le are, el trebuie sa le perceapa ca pe o terapie. Hipismul, inotul, cantatul la un instrument, adoptarea unui animal de companie nu pot fi luate ca atare de catre copilul cu autism si familia acestuia, fiindca ele TREBUIE sa devina terapii. Chiar si Terapia 3C, metoda prin care se aplica exercitii fizice adaptate am fost nevoit s-o intitulez ca fiind terapie, fiindca tot ce se desfasoara in sfera activitatilor persoanei cu TSA, nu pot fi altceva decat TERAPII. De asemenea, am observat peste tot in tara un fapt nu tocmai la locul lui. 

                Si anume, copilul cu autism NU ARE VOIE SA GRESEASCA. 

     Daca la varstele copilariei noastre, am avut voie sa ne impiedicam, sa cadem, sa spargem o vaza, sau cine stie ce alte nazdravanii am facut fiecare dintre noi, copilul cu autism NU ARE VOIE. Nu, fiindca el daca nu ar fi avut aceasta afectiune ar fi fost copilul perfect, fara zgarieturi, fara nazdravanii de tot felul. Acceptarea de catre parinti a unei astfel de abordari a propriului copil, nu are ca si consecinta decat iesirea din rolul de parinte, cel care construieste, dezvolta si echilibreaza dpddv emotional colpilul, si  transformarea intr-un rol de terapeut exigent. Astfel pe langa multitudinea de terapii pe care copilul cu TSA e obligat sa le accepte in acest fel, se mai alege cu un terapeut omniprezent si cu un parinte...lipsa. Daca doriti sa experimentati fiecare dintre dvs cam cum poate fi viata ca o terapie, va propun un exercitiu de imaginatie. Imaginati-va ca, de azi, bautul cafelei de dimineata sunteti nevoiti sa o vedeti ca pe o terapie cu cafea, privitul tv-ului ca pe o terapie vizuala, mersul la piscina ca pe o terapie prin inot, etc... Si mai mult decat atat, pregatiti-va sa argumentati unei persoane de langa dvs fiecare gest pe care-l faceti. De exemplu, de ce intr-un moment anume ati privit in gol, de ce in alt moment v-ati trecut mana prin par, etc... Sunt convins ca intelegeti punctul meu de vedere si ca de acum o sa constientizati si mai mult ceea ce spun de cativa ani:

   Autismul nu are copii, ci copiii au autism.